CDŞ - Limba română - Informatică: January 2008

PRIVIND COPII

La întrebarea “Ce anume iese în evidenţă în acest film Grbavica?” s-a răspuns că este vorba despre o durere a tuturor, o durere ce transpare pe chipul fiecăruia. Şi totuşi în această mare a suferinţei există, la un moment dat, o femeie care râde cu lacrimi. La vederea acesteia ceilalţi o cataloghează ca fiind “nebună”. Da, era nevoie de nebunie în acele timpuri pentru a da naştere unui copil, nebunie de care se face părtaşă şi Esma, personajul principal al acestui film atunci când se hotărăşte să aducă pe lume un copil ce fusese rodul unui viol crud. Se observă că relaţia mamă-fiică dintre Esma şi Sara este presărată de tensiuni născute din neputinţa de a spune adevărul. În finalul dezbaterii a intervenit şi Pr Cornel Cadar care ne-a făcut să înţelegem că adevărul e cel care ne eliberează, asemenea îndemnului regăsit într-una dintre evanghelii. Pr Egidiu Condac a subliniat că prin acest film, precum şi prin cele prezentate de copii primim o adevarată lecţie de viaţă.

Despre teatru ca iluzie a vieţii

În Pescăruşul de la Sibiu, scenografia lui Andu Dumitrescu a conceput arealul scenic pe lungime, delimitându-l prin pereţi semi-transparenţi, dintr-un material alb, prin care lumina trece şi lasă loc umbrelor. Jocul cu spaţiul (interior-exterior), cu lumina şi întunericul (umbrele, semiobscuritatea, fumul, lumina generală) amplifică misterul teatrului ca iluzie a vieţii. Teatru-viaţă, viaţă şi viaţă-teatru e o triadă generoasă, pe care artişti şi public o explorează în tandem vreme de aproape trei ceasuri de reprezentaţie. Al patrulea perete, celebrul perete invizibil care separă, după canonul clasic, actorii de audienţă, nu mai există, toată lumea, creatori şi receptori, e acum împreună. În/din acest spaţiu se poate intra/ieşi prin patru deschizături de tip canaturi de uşă. Pe unul dintre pereţi, cel din stînga, pene de pescăruş răsfirate par purtate în timp real de o adiere ce le-a imobilizat într-o dezordine căutată. La un moment dat, o "ploaie" de pene creează un efect vizual de mare impact. Cîteva fundaluri pictate (Marielle Bancou), unele în albastru, pentru a sugera lacul, altele în roşu/violet pentru a indica un moment al zilei ori pentru a sugera starea sufletească a eroilor, şi un covor de scenă de nuanţa lemnului-natur configurează ambientul scenografic. O masă, cîteva scaune, şezlonguri se adaugă unei scenografii minimaliste, care lasă loc sugestiei, punînd la lucru imaginaţia celor care asistă la reprezentaţie. Declarat, mizanscena lui Andrei Şerban a vrut să adeverească subtitlul pe care Cehov însuşi l-a ataşat piesei sale: "comedie în patru acte". Montarea a revelat comicul din situaţiile tragi-comice în care se află adesea Arkadina, Nina, Treplev, Trigorin, Sorin şi ceilalţi, personaje abstrase temporal, devenite tipologii. E, fireşte, un comic amar, sursa unui zîmbet doar cu jumătate de gură, un comic care face ca dramatismul să fie, prin contrabalans, încă şi mai intens, mai devastator. Prima reprezentaţie pentru public a fost un joc de distribuţii. Şerban a lucrat cu două distribuţii, una mixtă, bucureşteano-sibiană, cea de-a doua, genuine sibiană. Reprezentaţia la care am asistat eu a fost un experiment ingenios, irepetabil, întrucît le combina pe ambele. A fost admirabil efortul interpreţilor care, deşi personalităţi creatoare diferite, au reuşit să menţină omogenitatea spectacolului. Nu s-a simţit nici o variaţie de tensiune între Maia Morgenstern şi Mariana Presecan, cele două Arkadine, ori între Aaron Tudor Istodor şi Adrian Neacău, Treplev-ii, între Andreea Bibiri şi Cristina Flutur, Ninele lui Andrei Şerban. A fost un singur Trigorin (Adrian Matioc), mai tînăr biologic decît ne-am aşteptat, dar bine pliat pe partitură şi viziune regizorală. Marian Rîlea a strălucit în Sorin al său, construindu-l printr-un amestec de înţelepciune şi cinism, un personaj pentru care existenţa e crudă şi trebuie acceptată ca atare. Deşi Nina e cea care zice "Sînt un pescăruş", în fond, în fiecare personaj poate fi identificat un pescăruş interior: fiecare doreşte să se înalţe, să ia viaţa în piept cu toate puterile şi cu orice risc. Pentru unii, riscul e fatal, chiar dacă numai pentru Treplev el înseamnă moarte. Dar există mai multe feluri de moarte: cea biologică e numai una dintre ele. Cea sufletească e răvăşitoare şi ea atinge cele mai multe personaje. Aceasta e linia centrală a montării lui Şerban, care-şi anexează toate celelalte teme. Dar cred şi că această a treia incursiune şerbanescă în universul de sensuri estetice al Pescăruşului cehovian duce lucrurile şi mai departe, inducîndu-ne o altă idee: e foarte posibil ca, prin extensie, fiecare dintre noi să fie Pescăruşul!? E una dintre Întrebările şi iluziile majore ale vieţii.

Romeo and Juliet is one of Shakespeare’s most famous tragedies, written in 1595. The story itself was not anything new or different, but the way Shakespeare wrote the story made it popular. The language that he used to communicate their love for each other was written so poetically. For example, in Act 2, Scene 2, Romeo says, “But, soft! what light through yonder window breaks? It is the east, and Juliet is the sun.” Even when Romeo is about to kill himself (Act 5, Scene 3), Shakespeare makes the scene beautiful

CDŞ - Limba română - Informatică

Thursday, January 24, 2008

Clip

Links

About Me

ceas

calendar

vremea

tehnorati

Blog Archive

Counter

PRIVIND COPII

Prietenul meu calculatorul

Teatru

Teatru

Teatrul National Vasile Alecsandri

Despre teatru ca iluzie a vieţii

Marile ziare şi reviste de cultura

Ziare

Romeo şi Julieta de William Shakespeare

Balconul Julietei

Translator