Privind copiii

Thursday, November 29, 2007

Privind copiii

În perioada 28-29 noiembrie 2007, a început Festivalul de Film “Privind copiii”, festival ce se desfăşoară în Iaşi la Casa de Cultură “Mihai Ursachi”, situată în Parcul Copou, acţiune organizată la nivel local de Centrul Diecezan Caritas.
Acest program fiind iniţial un simpozion despre drepturile copiilor mesajul fiind transmis cu ajutorul filmelor.
UMAFILMEST este unic in Romania, deoarece este un festival de film pentru şi despre drepturile copiilor,un festival cu film interactiv care oferă şansa copiilor de a se exprima prin film, depăşind statutul de spectatori pasivi.
Acest eveniment urmăreşte să concentreze atenţia publicului prin trei mari secţiuni:
UMA - ficţiune- "Un moment de arta " vor fi prezentate filme de ficţiune cu tematică socială,laureate ale competiţiilor internaţionale.
UMA documentare - "Un martor pentru adevar"
UMA - "Un minut de adolescenţă", este secţiunea realizată de copii pe tematica drepturilor copilului, în cadrul unor stagii de creaţie video care s-au desfăşurat in vara anului 2007.
Festivalul Privind copiii este organizat in parteneriat cu Federaţia Organizatilor Non-guvernamentale pentru Protecţia Copilului şi este susţinut şi de Autorizaţia Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

No comments:

Post a Comment

PRIVIND COPII

La întrebarea “Ce anume iese în evidenţă în acest film Grbavica?” s-a răspuns că este vorba despre o durere a tuturor, o durere ce transpare pe chipul fiecăruia. Şi totuşi în această mare a suferinţei există, la un moment dat, o femeie care râde cu lacrimi. La vederea acesteia ceilalţi o cataloghează ca fiind “nebună”. Da, era nevoie de nebunie în acele timpuri pentru a da naştere unui copil, nebunie de care se face părtaşă şi Esma, personajul principal al acestui film atunci când se hotărăşte să aducă pe lume un copil ce fusese rodul unui viol crud. Se observă că relaţia mamă-fiică dintre Esma şi Sara este presărată de tensiuni născute din neputinţa de a spune adevărul. În finalul dezbaterii a intervenit şi Pr Cornel Cadar care ne-a făcut să înţelegem că adevărul e cel care ne eliberează, asemenea îndemnului regăsit într-una dintre evanghelii. Pr Egidiu Condac a subliniat că prin acest film, precum şi prin cele prezentate de copii primim o adevarată lecţie de viaţă.

Despre teatru ca iluzie a vieţii

În Pescăruşul de la Sibiu, scenografia lui Andu Dumitrescu a conceput arealul scenic pe lungime, delimitându-l prin pereţi semi-transparenţi, dintr-un material alb, prin care lumina trece şi lasă loc umbrelor. Jocul cu spaţiul (interior-exterior), cu lumina şi întunericul (umbrele, semiobscuritatea, fumul, lumina generală) amplifică misterul teatrului ca iluzie a vieţii. Teatru-viaţă, viaţă şi viaţă-teatru e o triadă generoasă, pe care artişti şi public o explorează în tandem vreme de aproape trei ceasuri de reprezentaţie. Al patrulea perete, celebrul perete invizibil care separă, după canonul clasic, actorii de audienţă, nu mai există, toată lumea, creatori şi receptori, e acum împreună. În/din acest spaţiu se poate intra/ieşi prin patru deschizături de tip canaturi de uşă. Pe unul dintre pereţi, cel din stînga, pene de pescăruş răsfirate par purtate în timp real de o adiere ce le-a imobilizat într-o dezordine căutată. La un moment dat, o "ploaie" de pene creează un efect vizual de mare impact. Cîteva fundaluri pictate (Marielle Bancou), unele în albastru, pentru a sugera lacul, altele în roşu/violet pentru a indica un moment al zilei ori pentru a sugera starea sufletească a eroilor, şi un covor de scenă de nuanţa lemnului-natur configurează ambientul scenografic. O masă, cîteva scaune, şezlonguri se adaugă unei scenografii minimaliste, care lasă loc sugestiei, punînd la lucru imaginaţia celor care asistă la reprezentaţie. Declarat, mizanscena lui Andrei Şerban a vrut să adeverească subtitlul pe care Cehov însuşi l-a ataşat piesei sale: "comedie în patru acte". Montarea a revelat comicul din situaţiile tragi-comice în care se află adesea Arkadina, Nina, Treplev, Trigorin, Sorin şi ceilalţi, personaje abstrase temporal, devenite tipologii. E, fireşte, un comic amar, sursa unui zîmbet doar cu jumătate de gură, un comic care face ca dramatismul să fie, prin contrabalans, încă şi mai intens, mai devastator. Prima reprezentaţie pentru public a fost un joc de distribuţii. Şerban a lucrat cu două distribuţii, una mixtă, bucureşteano-sibiană, cea de-a doua, genuine sibiană. Reprezentaţia la care am asistat eu a fost un experiment ingenios, irepetabil, întrucît le combina pe ambele. A fost admirabil efortul interpreţilor care, deşi personalităţi creatoare diferite, au reuşit să menţină omogenitatea spectacolului. Nu s-a simţit nici o variaţie de tensiune între Maia Morgenstern şi Mariana Presecan, cele două Arkadine, ori între Aaron Tudor Istodor şi Adrian Neacău, Treplev-ii, între Andreea Bibiri şi Cristina Flutur, Ninele lui Andrei Şerban. A fost un singur Trigorin (Adrian Matioc), mai tînăr biologic decît ne-am aşteptat, dar bine pliat pe partitură şi viziune regizorală. Marian Rîlea a strălucit în Sorin al său, construindu-l printr-un amestec de înţelepciune şi cinism, un personaj pentru care existenţa e crudă şi trebuie acceptată ca atare. Deşi Nina e cea care zice "Sînt un pescăruş", în fond, în fiecare personaj poate fi identificat un pescăruş interior: fiecare doreşte să se înalţe, să ia viaţa în piept cu toate puterile şi cu orice risc. Pentru unii, riscul e fatal, chiar dacă numai pentru Treplev el înseamnă moarte. Dar există mai multe feluri de moarte: cea biologică e numai una dintre ele. Cea sufletească e răvăşitoare şi ea atinge cele mai multe personaje. Aceasta e linia centrală a montării lui Şerban, care-şi anexează toate celelalte teme. Dar cred şi că această a treia incursiune şerbanescă în universul de sensuri estetice al Pescăruşului cehovian duce lucrurile şi mai departe, inducîndu-ne o altă idee: e foarte posibil ca, prin extensie, fiecare dintre noi să fie Pescăruşul!? E una dintre Întrebările şi iluziile majore ale vieţii.